Azi, in timp ce imi citeam posturile, ma gandeam ca voi, cititorii, nu vedeti decat un ecran, nicte cuvinte, imagini… Ma gandeam ca, la inceput, mi-am facut blog dupa ce am citit mai multe bloguri, pe care le citesc si azi, dar nu stiam cum e sa le scrii, sa le simti.
Azi am aflat. Pentru voi e simplu, sunt doar niste pagini, niste cuvinte, care poate pentru unii au inteles, pentru altii poate nu. Voi nu stiti dupa care posturi se ascund lacrimi, dupa care se ascund rasete, bucurie, fericire, putini stiu ca unele posturi sunt scrise cu lacrimi curgand pe obraji, sau cu nervi, sau cu gura pana la urechi… Uneori e frustrant, uneori e revigorant… Dar tot timpul e o parte din sufletul meu. Lectura placuta


















































